Italia – Natura

COMORILE NATURALE

Rezervația naturală Zingaro

Șapte kilometri de natură virgină, de la San Vito Lo Capo la Castellammare del Golfo, în Sicilia. Bazată pe o imensă rezervație naturală între provincia Palermo și Trapani, Rezervația naturală orientată a Zingaro este una dintre puținele din Sicilia care nu are o șosea de coastă, în ciuda faptului că fusese planificată una.

Fie că decideți să o urmați pornind din San Vito Lo Capo sau din Castellammare del Golfo , să știți că peisajul uluitor al rezervației vă va însoți pe tot parcursul călătoriei. Iar dacă nu reușiți să planificați întreaga excursie (aproximativ 4 ore în total), nu contează, pentru că priveliști extraordinare se află la fiecare pas.

O suprafață de 1 650 de hectare de sol calcaros, pentru o fâșie de coastă formată dintr-o coastă stâncoasă, presărată cu numeroase golfulețe.

Stâncă și mare. Piatră și apă. Elemente care se întâlnesc, dând viață unui amestec de culori intense și moi în același timp. Golfulețele, verzi-albastre și albe cu pietricele și pământul roșu, atât de intrinsec legate de mare.

O multitudine de forme de animale populează teritoriul rezervației. Vulturul lui Bonelli , o specie aflată acum în declin, se reproduce în mod regulat prin depunerea a unul sau două ouă, precum și alte păsări de pradă, cum ar fi bufnița de hambar și bufnița. Dar Rezervația primește în primul rând oaspeții pasionați de apele cristaline și, deși vara este sezonul regină pentru turiști, Zingaro este, chiar și în cele mai blânde anotimpuri, un loc drag excursioniștilor pasionați de drumeții și plimbări.

Rezervația naturală Vendicari

Rezervația naturală “Oaza de viață sălbatică de la Vendicari” a fost înființată în 1984 de către Regiunea Sicilia. Este situată exact la jumătatea distanței dintre Noto și Pachino (provincia Syracuse), cu un teritoriu care se întinde pe aproximativ 1512 hectare.

În interiorul rezervației, un întreg ecosistem trăiește netulburat.

Vă veți afla frecvent în fața unor peisaje care vă taie răsuflarea, o vegetație densă care se deschide brusc către o mare limpede, plaje foarte lungi și aurii, care în câteva sute de metri devin stânci stâncoase și apoi marea adâncă.

De la cabinele de observare, puteți admira flamingo, berze și berze care își petrec timpul aici înainte de a ajunge la destinațiile migratorii definitive.

Parcul Național Gran Paradiso

Între Piemont și Valle d’Aosta se află Parcul Național Gran Paradiso, primul parc național înființat în Italia în 1922. Iubitorii de munte nu trebuie să-l rateze: aici panorama alternează între păduri dese și pajiști alpine – care vara sunt pline de flori – până la cele mai înalte vârfuri cu ghețarii lor acoperiți de zăpadă pe tot parcursul iernii. Ibexii și căprioarele aleargă liberi, iar pentru cei interesați de floră, există și o grădină botanică unde sunt cultivate tot felul de specii de munte: paradisul este la o distanță de mers pe jos!

Parcul Național Dolomiti Bellunesi

Parcul Național al Dolomiților Belluno se întinde de la valea Cismon până la valea Piave și a fost înființat în 1990 pentru a proteja acest teritoriu de o valoare naturală enormă, care s-a remarcat de-a lungul secolelor prin frumusețea florei sale exclusive (Vette di Feltre, Monte Serva) și prin raritatea sa. În consecință, s-a luat decizia de a proteja cele 32 000 de hectare de “panoramă naturală extraordinară” de dezvoltarea sporturilor de iarnă (hoteluri, teleschiuri etc.).

Zona este acum un sit al patrimoniului național de o valoare inestimabilă, unde, pe bună dreptate, natura domină. Ceea ce frapează cel mai mult este marea varietate a mediului înconjurător, datorită poziției sale “inaccesibile” la granițele Alpilor de sud-est, care în preistorie a fost martoră la formarea ghețarilor (ultimul a dispărut în urmă cu peste 10.000 de ani).

Parcul cuprinde zone de munți de medie și mare altitudine, printre care se află vârfurile Schiarà, Sass de Mura, Pavone și Pizzòn. Pe lângă atracțiile sale naturale, zona este înzestrată cu o cultură bogată și diversă: micile sate din zona care dă spre valea Piave (Feltrino și Bellunese) se deosebesc în consecință de cele din Val di Zoldo, care prezintă caracteristici foarte diferite.