Italia a devenit stat na\u021bional cu \u00eent\u00e2rziere, la 17 martie 1861, c\u00e2nd majoritatea statelor din peninsul\u0103 s-au unit sub conducerea regelui Victor Emanuel al II-lea al Casei de Savoia, care domnea \u00een Piemont. Arhitec\u021bii unific\u0103rii italiene au fost Camillo Benso, conte de Cavour, ministrul principal al lui Victor Emmanuel, \u0219i Giuseppe Garibaldi, un general erou. Dup\u0103 unificarea Italiei, \u021bara nu a avut un proletariat de fabric\u0103 similar cu cel al celor mai industrializate na\u021biuni europene. Singurele figuri embrionare care puteau fi puse pe urmele mi\u0219c\u0103rii sindicale erau societ\u0103\u021bile de ajutor reciproc, care \u00eens\u0103 respingeau greva ca mijloc de lupt\u0103, prefer\u00e2nd simpla solidaritate \u00eentre membrii lor.<\/p>\n\n
Abia la sf\u00e2r\u0219itul secolului al XIX-lea au ap\u0103rut primele mi\u0219c\u0103ri \u0219i organiza\u021bii sindicale care \u00eei reprezentau pe lucr\u0103tori. Datorit\u0103 decol\u0103rii industriale pe care Italia a cunoscut-o \u00eentre \u00eenceputul secolului al XX-lea \u0219i intrarea \u00een Primul R\u0103zboi Mondial, proletariatul industrial, care fusese absent \u00een anii de dup\u0103 unificare, s-a format \u00een timpul epocii Giolitti. \u00cen 1906, a luat na\u0219tere prima confedera\u021bie sindical\u0103, reunind federa\u021biile sindicale anterioare prezente \u00een \u00eentreaga \u021bar\u0103, Confedera\u021bia General\u0103 a Muncii (CGL). <\/p>\n\n
Anii care au precedat Primul R\u0103zboi Mondial au fost caracteriza\u021bi de cre\u0219terea popularit\u0103\u021bii Partidului Socialist.<\/p>\n\n
\u00cen centrul nordului Italiei, prezen\u021ba Partidului Socialist era foarte puternic\u0103, exprim\u00e2ndu-se prin controlul administra\u021biilor municipale \u0219i, mai ales, al “ligilor ro\u0219ii”, sindicate care reprezentau aproape to\u021bi lucr\u0103torii din zon\u0103. Sistemul ligilor ro\u0219ii, de\u0219i pe de o parte proteja pozi\u021biile proletariatului, avea \u0219i distorsiuni grave, deoarece cei care nu f\u0103ceau parte din el nu aveau practic nicio \u0219ans\u0103 de a-\u0219i g\u0103si un loc de munc\u0103. De fapt, ligile \u00ee\u0219i administrau propriile birouri de ocupare a for\u021bei de munc\u0103, unde era necesar s\u0103 fii \u00eenregistrat pentru a fi cooptat de angajatori.<\/p>\n\n
Dup\u0103 \u00eencheierea r\u0103zboiului, \u021bara a cunoscut o perioad\u0103 de proteste de strad\u0103 violente \u0219i un nivel foarte ridicat de conflicte sociale.<\/p>\n\n
\u00cen 1919, sindicatul metalurgi\u0219tilor, cel mai puternic din cadrul Confedera\u021biei Generale a Muncii (FIOM, Federazione Italiana operai metallurgici), a declan\u0219at o serie de greve pentru a ob\u021bine o \u00eembun\u0103t\u0103\u021bire a salariilor \u0219i a condi\u021biilor de munc\u0103. \u00cen urma refuzului reprezentan\u021bilor industria\u0219ilor, Fiom a dat ordin celor aproximativ 400.000 de muncitori s\u0103 ocupe fabricile, a c\u0103ror supraveghere a fost \u00eencredin\u021bat\u0103 “g\u0103rzilor ro\u0219ii”, adev\u0103rate patrule \u00eenarmate de muncitori. Chiar \u0219i sectorul serviciilor publice, \u00een mod tradi\u021bional pu\u021bin sindicalizat, a cunoscut o serie impresionant\u0103 de ab\u021bineri ale angaja\u021bilor s\u0103i.<\/p>\n\n
\u00cen cea de-a doua perioad\u0103 postbelic\u0103 a existat un episod de pres\u0103 care a provocat o asemenea agita\u021bie \u00een \u021bar\u0103 \u00eenc\u00e2t a dus la o serie de demonstra\u021bii de strad\u0103 violente: tentativa de asasinare a lui Palmiro Togliatti, secretar al Partidului Comunist, de c\u0103tre un t\u00e2n\u0103r de dreapta. \u00cen urma acestui incident, componenta social-comunist\u0103 a CGL a proclamat o serie de greve na\u021bionale, \u00een dezacord cu curentul catolic moderat. Aceasta din urm\u0103, la r\u00e2ndul s\u0103u, a p\u0103r\u0103sit CGL \u00een semn de protest \u0219i a fondat o nou\u0103 federa\u021bie sindical\u0103, CISL (Confederazione italiana sindacale del lavoro). La scurt timp dup\u0103 aceea, social-democra\u021bii \u0219i republicanii au optat \u0219i ei pentru crearea unei noi sigle sindicale, UIL (Uniunea Italian\u0103 a Muncii). Aceste trei sindicate au fost, cu averi diferite, principalii protagoni\u0219ti ai scenei economice \u0219i politice na\u021bionale, cel pu\u021bin p\u00e2n\u0103 \u00een ultimii ani.<\/p>\n\n
Ulterior, Italia a cunoscut o perioad\u0103 de mare conflict politic \u0219i social, declan\u0219at\u0103 de protestele tinerilor de peste hotare \u0219i culmin\u00e2nd cu “toamna fierbinte” din 1969. Spre deosebire de trecut, revendic\u0103rilor lumii muncitore\u0219ti li s-au suprapus instan\u021bele venite din partea unui univers juvenil \u00een efervescen\u021b\u0103, care vedea \u00een proletariat aliatul natural pentru r\u0103sturnarea ordinii burgheze instaurate.<\/p>\n\n
Adesea \u0219i de bun\u0103 voie, sindicatele nu mai erau considerate capabile s\u0103 r\u0103spund\u0103 nevoilor tot mai presante ale unei societ\u0103\u021bi \u00een continu\u0103 evolu\u021bie \u0219i prea compromise cu institu\u021biile \u0219i partidele pe care \u00eencercau s\u0103 le \u00eenlocuiasc\u0103.<\/p>\n\n
\u00cen epoca actual\u0103, caracterizat\u0103 de revolu\u021bia digital\u0103 \u0219i de globalizare, sindicatele au pierdut \u0219i mai mult din ponderea pe care o aveau \u00een secolul XX, inclusiv din cauza transform\u0103rii structurale a economiei, care \u0219i-a v\u0103zut centrul \u00een Italia, trec\u00e2nd de la sectorul secundar la cel ter\u021biar. \u00cen plus, sindicatele au fost afectate de puternica criz\u0103 a reprezentativit\u0103\u021bii care a caracterizat perioada noastr\u0103 politic\u0103 recent\u0103, ceea ce a dus la o proliferare a acronimelor autonome \u0219i la o pierdere a \u00eencrederii \u00een organiza\u021biile sindicale tradi\u021bionale.<\/p>\n\n
Italia a tr\u0103it intens mi\u0219carea feminist\u0103 ca protagonist\u0103, mai ales dup\u0103 cel de-al Doilea R\u0103zboi Mondial.<\/p>\n\n
\u00centre anii ’50 \u0219i ’60, revendic\u0103rile mi\u0219c\u0103rilor feministe din Italia s-au axat pe emancipare \u0219i egalitate, adic\u0103 pe cererea de a avea drepturi \u0219i \u00eendatoriri egale cu cele ale b\u0103rba\u021bilor \u0219i pe dorin\u021ba de a ob\u021bine un spa\u021biu \u00een via\u021ba na\u021bional\u0103, economic\u0103, personal\u0103 \u0219i social\u0103, egal cu cel al “colegilor” de sex opus. Dreptul de vot pentru femei a fost ob\u021binut \u00een 1946, iar egalitatea salarial\u0103 a fost o realizare \u00een 1957, pentru a da doar dou\u0103 exemple orientative.<\/p>\n\n
Cu toate acestea, \u00eentre anii ’60 \u0219i ’70, feminismul din Italia a devenit purt\u0103torul unor noi revendic\u0103ri. Noi cerin\u021be \u0219i nevoi care au luat numele de liberalizare \u0219i independen\u021b\u0103. Liberalizarea rolului femeilor \u0219i independen\u021ba lor, \u00eenso\u021bit\u0103 de capacitatea de a se autodetermina \u0219i de a se autogestiona, cu sau f\u0103r\u0103 un b\u0103rbat al\u0103turi.<\/p>\n\n
Numeroase grupuri feministe \u0219i colective feministe au fost \u00eenfiin\u021bate \u00een Italia \u00een anii 1970, datorit\u0103 fermentului social \u0219i cultural al perioadei, \u00een care femeile discutau, se confruntau, se \u00eent\u00e2lneau \u0219i se organizau.<\/p>\n\n
Ei au criticat modelele patriarhale legate de machism. Ordinele preconstituite, bazate pe figuri masculine de referin\u021b\u0103, sunt puse sub semnul \u00eentreb\u0103rii. Dialogul \u0219i dezbaterea se concentreaz\u0103 asupra institu\u021biilor \u0219i valorilor societ\u0103\u021bii patriarhale. Dup\u0103 cum se afirm\u0103 \u00een “Manifestul revoltei femeilor” din 1970: “Feminismul a fost prima mi\u0219care politic\u0103 care a criticat din punct de vedere istoric familia \u0219i societatea”.<\/p>\n\n
Au existat numeroase mi\u0219c\u0103ri \u0219i asocia\u021bii, cum ar fi “Lupta feminist\u0103”, “Mi\u0219carea de eliberare a femeilor” sau “Frontul italian pentru eliberarea femeilor”, pentru a numi doar c\u00e2teva. Existau numeroase revendic\u0103ri, interese, domenii de discu\u021bie \u0219i interven\u021bie.<\/p>\n\n
Printre caii de b\u0103taie ai feminismului din anii 1970 se num\u0103r\u0103 cu siguran\u021b\u0103 liberalizarea sexual\u0103, prin liberalizarea contracep\u021biei \u0219i a avortului. Pentru aceasta, MLD a organizat reuniuni \u0219i demonstra\u021bii. Legea privind avortul dateaz\u0103 din 1978.<\/p>\n\n
\u00cen Italia, tradi\u021bia ecologist\u0103 dateaz\u0103 din anii ’50. O piatr\u0103 de hotar important\u0103 a fost fondarea Italia Nostra \u00een 1955, cu un program care tindea s\u0103 se opun\u0103 jefuirii terenurilor la \u00eenceputul “miracolului economic”. Dup\u0103 accidentul de la Seveso (1976), cu scurgerea de dioxin\u0103 din uzinele unei companii chimice \u0219i primele dezbateri privind centralele nucleare, prev\u0103zute \u00een num\u0103r mare \u00een Planul energetic na\u021bional aprobat de Parlament \u00een 1977, mi\u0219carea ecologist\u0103 a c\u0103p\u0103tat o nou\u0103 dimensiune \u00een Italia, reunind trei suflete: conserva\u021bionistul, ecologistul \u0219i cel legat de a\u0219a-numita ”ecologie politic\u0103”. Dup\u0103 catastrofa de la Cernob\u00eel, acest proces a culminat cu referendumurile antinucleare din noiembrie 1987, c\u00e2nd aproximativ 80% dintre cet\u0103\u021benii italieni au votat \u00eempotriva construirii de centrale atomice. \u00cen acela\u0219i timp, angajamentul politic direct al unei p\u0103r\u021bi a mi\u0219c\u0103rii ecologiste a dat na\u0219tere la formarea de liste electorale ”verzi”. Partidul \u0219i-a f\u0103cut debutul la alegerile generale din 1987 \u0219i a ob\u021binut 2,6% din voturi, ob\u021bin\u00e2nd 13 locuri \u00een Camera Deputa\u021bilor \u0219i doi senatori. Ei au adus deputa\u021bi \u00een Parlament p\u00e2n\u0103 \u00een 2008. De atunci nu au mai fost \u00een Parlamentul italian \u0219i conduc campanii mici \u0219i extraparlamentare, direct \u00een teritoriu. \u00cen istoria lor, Verzii nu au reu\u0219it niciodat\u0103 s\u0103 ating\u0103 succesul electoral al multor partide verzi din \u00eentreaga Europ\u0103. Au avut o cot\u0103 de vot stabil\u0103 \u00een jurul a 2% \u0219i au cunoscut un u\u0219or declin \u00eencep\u00e2nd cu anii 2010. Caracterizarea lor ca partid de extrem\u0103 st\u00e2nga nu i-a ajutat \u00een nordul Italiei, unde au avut cele mai bune rezultate la \u00eenceput (de exemplu, 7,1% \u00een alegerile regionale vene\u021biene din 1990).<\/p>\n\n
Verzii au fost mai puternici \u00een ora\u0219e \u0219i \u00een zonele urbane (Milano, Vene\u021bia, Roma, Napoli etc.), \u00een regiunile muntoase din nord, cum ar fi Trentino-Alto Adige\/S\u00fcdtirol (\u00een special \u00een Tirolul de Sud, unde erau organiza\u021bi \u00een Verzii locali, un partid de st\u00e2nga mai larg) \u0219i \u00een Valea Aosta (unde sec\u021biunea local\u0103, Verzii Alternativi, a fuzionat \u00een Autonomie Libertate Participare Ecologie \u00een 2010), \u0219i \u00een unele regiuni din sud, cum ar fi Basilicata \u0219i Campania.<\/p>\n\n
Arunca\u021bi o privire la:<\/p>\n\n